Dezvăluiri despre viața de BADANTĂ în Italia. De multe ori, noaptea, de foame, era nevoită să facă asta

Tatiana Nogailîc este o moldoveancă din Ialoveni, la 10 km de Chișinău, care muncește de 21 de ani în Italia, la Roma. Viața ca badantă în Capitală este grea, cu lipsuri și multe umilințe îndurate, povestește femeia.

Cine crede că aici fug câinii cu covrigi în coadă, se înșală, spune Tatiana.

„A venit momentul să…”

„Am 51 de ani, locuiesc la Roma, în Italia, de 21 de ani, dar a venit momentul să mă întorc acasă, la Ialoveni, în satul meu, unde îmi este inima”. Cu aceste vorbe, Tatiana Nogailîc și-a deschis sufletul dezvăluind viața pe care o duce în „Cizmă”.

Printre altele, ea compară experiența traiului printre străini cu zborul albinelor în căutare de nectar.

„Sunt cazuri când albinele pleacă din stup și se rătăcesc, iar albina, când se rătăcește, moare. Eu simt acum că mă rătăcesc… Simt că dacă nu revin acum acasă, eu n-am să mai revin și ca mine sunt mii și mii de persoane”, a povestit Tatiana.

Experiența ei este aceeași cu a miilor de românce și moldovence plecate la muncă peste hotare, în ultimele decenii, în căutarea unui trai mai bun.

Femeia vorbește deschis despre ce a îndurat, cu viață de imigrant care înseamnă muncă neîntreruptă, sentimente de pierdere, de abandon și disperarea celor de acasă resimțită cu fiecare telefon dat.

„Avem grijă de copiii lor, de părinții și de casa lor, pe când părinții noștri din Moldova stau singuri prin sate și îi vedem numai o dată pe an, atunci când angajatorul ne permite să mergem acasă”, zice Tatiana.

Născută în comuna Puhoi, raionul Ialoveni, ea a plecat în Italia după ce micuța afacere a familiei a dat faliment. Auzise despre oportunitățile de a câștiga bani buni în Italia și a cerut ajutorul unei agenții, care i-a pregătit documentele.

Și-a lăsat în Moldova fiul, în grija surorii

Primul loc de muncă în Italia l-a obținut cu ajutorul unei organizații caritabile, „Caritas”, care i-a oferit hrană și adăpost. Cei de la „Caritas” au plasat-o ca badantă pentru o bătrânică imobilizată la pat.

„Într-o zi, m-am dus la biserica unde era centrul Caritas, eram în căutarea unui loc de muncă. În sală erau doar femei de naționalitate filipineză și peruană, doar eu eram moldoveancă. Aveam tocuri pentru că nu aveam altă pereche de încălțări și astfel eram cea mai înaltă dintre ele, filipinezele și peruanele fiind mici de statură.

A apărut un domn care avea nevoie de o badantă pentru mama lui, ne-a privit pe toate și m-a ales pe mine pentru că bătrâna era la pat și avea nevoie de o îngrijitoare mai voinică. Când m-a ales, am început să râd, dar râdeam isteric pentru că mă simțeam ca o vacă, ajunsesem să fiu aleasă ca o vacă.

Este o frază a unui sociolog din Italia care a spus că «Italia a cerut brațe de muncă, dar au venit persoane». Deci eu mă consideram o persoană, dar am fost aleasă în baza constituției mele fizice”, povestește Tatiana.

Munca nu a fost deloc una ușoară, după cum avea să descopere: „Bătrâna se trezea foarte des noaptea, iar ziua nu puteam să ies deloc din casă, cumpărăturile le făcea o altă îngrijitoare, poloneză. Mâncam la masă cu bătrâna, puțin, ceea ce mi se oferea și de multe ori vedeam cum îi cădea proteza în farfurie. Duminica mă duceam la Caritas, luam de acolo biscuiți să am de mâncare în timpul săptămânii și mâncam noaptea, pe sub plapumă”.

Ca să obțină un venit suplimentar, a trebuit să facă curățenie în alte case, în zilele libere.

Mafia locurilor de muncă

Cu timpul, a înțeles care este realitatea în Italia. Provocările cu care se confrunta muncitorul imigrant erau la tot pasul.

„Se vindeau locurile de muncă cu 300 până la 450 de euro și practica asta există și în ziua de astăzi, nu-i niciun secret. Sau multe femei plecau acasă și spuneau «Eu plec, îți las locul de muncă, îmi dai un salariu». De exemplu, dacă salariul era de 1000 de euro, tu trebuia să dai banii ăștia persoanei care ți-a lăsat locul de muncă”, mărturisește femeia.

„Peste vreo 10 ani o să revină în țară acele femei care au plecat ca și mine, cu 20 și ceva de ani în urmă, multe dintre ele au muncit la negru și au trimis toți banii acasă. Se vor întoarce la vârsta de 65-70 de ani, multe dintre ele singure, bolnave și cu o pensie de mizerie și atunci mă întreb: «Statul nostru este gata să primească aceste femei înapoi? Sau copiii lor au un loc de muncă decent pentru a-și putea întreține mamele care se vor întoarce din Italia?»”, se întreabă Tatiana.

În cei peste 20 de ani de muncă în Italia, moldoveanca și-a completat studiile, absolvind Facultatea de Științe Sociale și cursurile a două programe de master. A înființat Asociația „AssoMoldave” și a scris și o carte, „Moldovenii în Italia. Globalizarea, efectele migrației și asocierea diasporală”.

„După 21 de ani de Italie, îmi doresc foarte tare să revin acasă, am să revin cu partenerul de viață și cu fiul meu, care are studii universitare în Italia, dar revine în Moldova. Noi suntem patrioți și ne doare sufletul pentru tot ceea ce se întâmplă aici, în țară. Aș îndemna autoritățile ca pe viitor să adopte politici de reintegrare a moldovenilor care vor să revină în țară împreună cu fiii lor, astfel încât acești copii, atunci când revin în Moldova, să nu se simtă străini, așa cum m-am simțit eu în aceste zile”, a încheiat Tatiana Nogailîc, citată de rotalianul.com.